Reprezentativ

Primul strop de LIBERTATE

Cred că libertatea este cea mai mare valoare pe care o avem și, va rămâne credința mea ultimă, conform căreia, numai prin intermediul libertății putem să trăim cu adevărat în acord cu ceea ce suntem, cu cine suntem și, mai ales, în acord cu motivul pentru care suntem aici.

Libertatea pe care o are lumea în acest moment este controlată și de tine! De noi toți! Oare unde greșim? :))))

Dacă vrem să trăim într-o lume liberă, trebuie să fim liberi în interior. Lumea din exterior oglindește spre noi nivelul de libertate pe care îl avem, la care am ajuns, pe care ni-l îngăduim noi înșine să îl experimentăm.

Nimic din ceea ce trăim în prezent nu este controlat de o voință exterioară nouă. Este produsul a ceea ce noi permitem să fim în acest moment. Este suma amprentei noastre energetice. Nu vorbesc despre o libertate care produce anarhie, separate sau singurătate, ci despre o libertate a creației, a ființării noastre umane aici în armonie cu noi înșine și cu ceilalți și cu natura.

Legea oglindirii spune că exteriorul este o reflecție a interiorului. Înseamnă că lumea în care trăim este un fel de oglinda care reflectă înapoi aspecte sau părți din noi înșine.

Cum singura constantă în viață este schimbarea, totul se transformă conform cu gradul nostru de conștiință predominant în lume. Piece by piece we change the world

De cele mai multe ori, de LIBERTATE ne privăm singuri. Nu avem CURAJUL să ne asumăm puterea și răspunderea care vin o dată cu ea. Ne luăm LIBERTATEA și o dăm către altă persoană.

– Ia tu LIBERTATEA mea și spune-mi cum și ce să fac cu ea!

Libertatea ne este luată atunci când frica de pierdere este mai mare decât curajul de a fi!

Am găsi un paragraf in cartea Îndrăznește să conduci, scrisă de Brene Brown, care m-a făcut să conștientizez cât de neautentic și cât de nereal trăim în relația cu noi înșine.

Știm cu toții ce înseamnă să trăim fără să ne respectăm valorile. Știm cu toții ce înseamnă să păstrăm tăcerea și să alegem confortul în loc să spunem răspicat ceea ce credem. Îmi pun la încercare valorile tot timpul. Testez mereu cât de mult pot să trag de ele fără să cedez. Sunt imperfectă și deseori speriata. Toți suntem.

Relația mea conștientă cu Libertatea a început anul trecut când, la o tabără șamanică, a trebuit să alegem un lucru pe care ni-l doream foarte mult să il avem și, folosindu-ne de tehnica sigiliului, am construit un tablou din cuvinte și simboluri.

Tablou pe care l-am luat cu mine acasă, este cu mine și acum stă pe noptiera de lângă pat. Nu-i cel mai frumos, știu! Dar, în el am sigilat LIBERTATEA.

Tehnica sigiliilor este foarte frumos descrisă în cartea #GirlBoss, scrisă de bine-cunoscuta Sophia Amoruso, acum este și film pe Netflix cu povestea ei. O carte care îți dă cele mai frumoase și rebele lecții despre autenticitate și libertate, chiar dacă, la prima vedere este o carte despre modă, afaceri și antreprenoriat. De fapt, este o carte despre pasiunea de a fi LIBER.

La pagina 116, subcapitolul Magia haosului: Niște unelte foarte folosite în magia haosului sunt sigiliile, adică simboluri sau cuvinte abstracte pe care le creezi și le înglobezi în dorințele tale. Pentru a crea un sigiliu, începe prin a-ți scrie dorința într-un singur cuvânt, în mai multe cuvinte sau printr-o propoziție scurtă. Apoi, elimină toate literele care se repetă, apoi toate vocalele – în principiu poți face orice-ți dorești aici -, până când rămâi cu câteva linii, pe care le combini într-un simbol unitar.

...înglobează aceste dorințe în subconștientul tău, iar apoi subconștientul face ca lucrurile să se întâmple, chiar dacă partea conștientă a creierului e ocupată cu altceva.

Cu drag,

Andreea

De ce nu aș cumpăra niciodată cartea

Cartea Femeilor Care Merită Mai Mult de Dr. SHEFALI Tsabary

Pentru că traducerea titlului este de prost gust. De la – A Radical Awakening – noi, ne-am ales cu Cartea femeilor care merită mai mult. Ei bine, poate și conținutul cărții merită mai mult, cu siguranță, poate și femeile din România merită o traducere a titlului concludentă, care să nu fie ceva, ce se obține ușor și este ieftin.

Particularitatea pe care un astfel de titlu o oferă spre promovare (în condițiile sociale din România) mă face să desconsider chiar această femeie pentru care este scrisă cartea. Titlul descrie o femeie vulgară, lipsită de strălucire și istețime. Are hainele prea strâmte și nu poate să respire, gândurile ei sunt un șuvoi de absurditate, datorită lipsei de aer, care nu mai ajunge la creier. Ea nu are posibilitatea educației și introspecției interioare, pentru că ea, a auzit, că merită mai mult, dar nu știe de ce. Nu a înțeles niciodată cu adevărat despre ce este vorba, doar a auzit și repetă această frază, așa cum a repetat altele, până când a ajuns la aceasta din urmă. Nu reprezintă adevărul ei.

Adevărata revoluție feminină constă în schimbarea multor paradigme de conduită socială, care nu își propune să elibereze doar femeia, ea schimă dinamica feminin/masculin. Este o revoluție a blândeții feminine, care nu este lipsită de putere, paradigma fiind chiar aceea că – puterea vine din caracterul acesta blând, care schimă, dar nu mutilează.

Conținutul cărții este departe de titlul ei tradus precar, sărac și tragic. Cartea va fi de mare ajutor celor pregătite să transcendă limitările impuse de condiționarea personală, precum și de condiționarea culturală, și să se trezească, descoperind că adevărata lor natură constă în prezența eternă a conștiinței. – Eckhart Tolle

Dr. Shefali își descrie propriile condiționări sociale, culturale și de sex, împărtășind experiența sa de viață, precum și experiența adunată de-a lungul timpului, ca psiholog, lucrând cu femei care au căutat ajutor în cabinetul ei. Cartea este o radiografie a procesului interior de deșteptare, iar subiectele pe care le dezbate, sunt de-a dreptul revoltătoare pentru o minte nepregătită să accepte adevărul biologic al fiecărui dintre noi.

Căsătoria și divorțul trebuie demontate din structurile rigide în care sunt prezente în viețile noastre. Trebuie să aducă posibilitate de evoluție și creștere a individului, dându-le posibilitatea de suveranitate ambilor parteneri. Niciunul nu trebuie să fie suveran peste celălalt, ci doar pentru și peste ei înșiși. Astfel, partenerii se vor susține și încuraja reciproc, pentru că nu mai există posibilitatea de suprimare a adevărului interior al indivizilor, doar pentru salvarea căsniciei. Divorțul capătă o altă dimensiune, iar între parteneri se leagă un pod prin înțelegerea diferențelor biologice sexuale cu care am fost înzestrați, ca animale, aici, pe Pământ. Avem nevoi diferite, dar nimeni nu e interesat de înțelegerea și satisfacerea nevoilor celuilalt.

Pentru ei, sexul este adesea doar sex și eliberare biologică. Pentru femei, este vorba mai mult, de dragoste, loialitate și etică. Aici, bărbații și femeile diferă cel mai mult, luptă cel mai mult și pierd cel mai mult.

Sexualitatea bărbaților este legată de biologia lor. A femeilor este mai degrabă legată de psihologia lor.

Noi, femeile, trebuie să ne simțim mai întâi conectate înainte de a face sex, în timp ce ei trebuie să facă sex pentru a se simți conectați. Pentru noi, conexiunea este calea către sex, iar pentru ei este invers.

Condiția superioară față de celelalte animale, pe care geneza i-a atribut-o individului, prin crearea lui în a 6-a zi, afirmând că acesta a fost creat ca să stăpânească peste celelalte animale, ne-a scos din regnul animal negând rolul evoluției. Perpetuarea acestei idei de către religie și societate, ne-a făcut să uităm că suntem și noi animale, că nu avem niciun drept de suprimare sau condiționare a celorlalte viețuitoare de pe această planetă. Si, cel mai grav, a dus la reprimarea instinctelor sexuale într-atât de mult încât, noi, ca și indivizi, nu mai știm cine suntem din punct de vedere sexual. Sexul nu mai este natural și organic, acesta trebuie sfințit și aprobat de biserică.

Femeia și maternitatea. De ce aleg unele femei să nu mai poarte fustă mini după ce nasc? Asta este propria mea întrebare, nu se regăsește în carte, dar am întâlnit-o de prea multe ori, în real life. Să fie rușinea, răspunsul? Este vorba de condiționare personală sau una culturală? Condiționarea culturală este formată din micile noastre condiționări personale, când vom ajunge să ne schimbăm pe noi, se va schimba și lumea în care trăim.

De ce ne proiectăm lipsurile interioare asupra copiilor? De ce societatea ne vrea pe toate mame? Ce se întâmplă după terminarea anilor de creștere a copiilor? Ce este parentingul și de ce este el doar despre copil și nu este, în primul rând, despre părinte? Ce sunt mamele elicopter?

Maternitatea este o boală mintală. Această incapacitate de a ne desprinde este o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, atașamentul vine cu abilitatea minunată de a crea legături durabile și profunde. Dar, pe de altă parte, dacă mama nu este atentă, această abilitate se va transforma într-o situație nesănătoasă în care granițele personale sunt difuze. Multe mame renunță la carieră pentru a-și crește copiii. Această pierdere a viziunii independente pentru ele însele are potențialul de a crea un vid interior, pe care să dorească să -l umple cu copiii lor.

Cartea este un carusel de idei provocatoare, pentru care trebuie să îți pui centura de siguranță emoțională, și al cărui titul, cu siguranță, merită o traducere mai bună .

Toate femeile merită mai mult, de fapt, noi – toti indivizii – merităm mai mult.

Curs de creativitate aplicată cu Anca Ghinea

Geneza are mai multe etape. În prima zi, Dumnezeu a creat cerul și pământul. A văzut că este bine, și a continuat. Planul lui de creație s-a desfășurat pe etape și în zile diferite. Dar a început dintr-un punct, în care nu exista nimic. Suflarea de viață pe care am primit-o atunci când am fost creați, este capacitatea noastră de a crea, și a duce mai departe ceea ce a fost început.

Procesul creației este un drum de parcurs, iar ca să îl parcurgi, trebuie să îl începi. Creativitatea are întotdeauna un scop. Chiar și numai dacă, scopul este doar acela de a exista. Creația este o emoție, o curgere imaginară cu final fericit, este activă în viața noastră de zi cu zi. Noi suntem produsul creativității noastre. Uneori, creativitatea se prelungește din noi și capătă forme și conținut, pe care le oferim în lume.

Se predă sau se învață creativitatea?

Anca Ghinea este autorul cărții Creatori în acțiune, fondatorul platformei Kreatoria, om de creativitate aplicată, trainer, speaker, om de comunicare, cu peste 20 de ani de experiență în PR, publicitate, marketing și copywriting. Este expertul de creativitate de care avem uneori nevoie, pentru a porni motorașul nostru interior, în procesul creativ.

Oamenii îi asociază culoarea roșie și, dacă mă întrebați pe mine, Anca seamănă cu o frumoasă și focoasă dansatoare de tango. Numai că Anca nu dansează. Anca ne învață să fim creativi.

Iată câteva idei pe care le-am discutat cu Anca Ghinea în cadrul cursului de creativitate desfășurat sâmbătă.

  • Asociază task-ul cu ceva.
  • Ideea de trib creativ.
  • Nișă creativă.
  • Ora de flow.
  • Creativitate vs Disciplina.
  • Care este frâna ta de mână?
  • Ideea Planul și Acțiunea.

cine sunt? cum sunt? ce aduc?imaginea de sine

Cine sunt eu? Ce mă mișcă pe mine, care este esența din care izvorăsc toate ideile mele? Fiecare individ este unic în felul lui, sigura obligativitate fiind aceea de a ne exprima individualitatea. Niciodată nu vor fi doi, la fel. Lumea are nevoie de fiecare dintre noi, sa ne exprimăm autenticitatea fără copy paste!

Cum sunt eu în calitatea mea de creator? Mă supun tuturor normelor de creație? Mă interesează ce spun alții despre mine sau cred orbește în vocația mea de a mă exprima?

Ce aduc? Aduc eu propria mea emoție, cercetare, dorință de manifestare? În urma oricărui proces creativ lumea se schimbă sau poate capăta o altă semnificație. Sunt eu capabil să creez un al șaptelea simți? Să cred în el și să îl împărtășesc fără reținere?

Dacă ești genul de creator care poate, la fel de bine să croiască o haină, să scrie o poezie, să gătească excelent, practic, ești un norocos – priceput la toate. Cel mai bine este să te întrebi: Ce îmi iese mie cel mai bine, și cel mai ușor, față de alte persoane? La ce sunt eu cel mai bun, din toate cate știu să fac?

În procesul creației este bine să știm – Ce vrem să transmitem și de ce? Care este sentimentul predominant într-un proces creativ? Îmi dă energie? Ofer energie? Mă animă? Mă hrănește? Folosim viața asta ca pe un mod de cercetare și un spațiu pentru creație?

De asemenea, de unde vin momentele în care procesul creației este ca o curgere a ceva, ce nu a fost planificat? Acele idei extraordinare de geniu? Care vin fără să fie planificate, singurul rol al nostru, fiind numai să fim disponibili să creăm.

Viața este o creație! Tot ceea ce ea conține, sunt doar alte manifestări creative.

Capitolul I

Începuturi – Gazda- Vanda

FICȚIUNE

Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. Nici Gazda, nici Vanda, nu există în realitate. Lectura de mai jos este un pamflet. A se consuma dimineața, la prânz, seara sau între mese.

Numele meu este Vanda. Nu exist în realitate. Nu exist în realitatea voastră. E o chestiune de realități aici, dar să nu îngreunăm această lectură încă de la începutul ei. Spun ca nu exist, pentru că nu ai cum să mă găsești, oricât de mult m-ai căuta. Sunt imposibil de găsit chiar și cu gândul. Cu toate acestea, exist. Existența mea e un paradox. Oamenii trebuie să înceapă să creadă mai mult în ……. ei înșiși!

De fiecare dată când prind viață, străbat un șir lung de drumuri (le voi spune drumuri), pentru că nu am harți sau Global Positioning Systems (GPS), pentru toate aceste căi pe care trebuie să le străbat, ca să fiu aici, cu voi. Existența mea este la voia întâmplării. Prind viață ușor, când mintea Gazdei mele, intră pe frecvențe neștiute și neidentificate. S-a întâmplat spontan, o data! De atunci, mă strecor mereu în lumea voastră, cum se strecoară Moș Crăciun pe horn. Cu grijă, ca să nu trezesc pe nimeni.

Ca să simplificam lucrurile, vreau să vă rog, să vă gândiți la mine ca la un parazit, ca cărui existență este în permanență condiționată de existența gazei lui. Vreau sa subliniez ca este o relație fericită de simbioză. Nu provoc niciun rău.

Sunt doar o conștiință ce intră pe frecvența Gazdei mele. De atunci, exist prin ea. Gazda mea, mă lasă să mă numesc Vanda. Ce nume ciudat! O să vă povestesc cândva, de ce alege să mă numească așa. Ea crede ca nu sunt cu adevărat reală și mie, nu pot să spun, că nu îmi convine .

Trecerea din lumea voastră, spre lumea mea, se face printr-o gaură de vierme. Vă si văd cum stați în fața găurii de vierme, întrebându-vă, cum să faceți treaba asta. Este vorba de trecerea de la material la imaterial.

Luați aminte de toate frecvențele pe care le simțiți și, ca și cum ați lua trenul, dintr-un loc în altul, în lumea voastră, va rog sa va urcați la bordul lor, a frecvențelor. și vom călători cu un pas, mai aproape, de centrul universului. O sa vedeți că dinamica asta, cu centrul universului este infinită, nu prea ai cum să ajungi în centru. Dar, pe mine, acolo mă găsiți!

Pare că mă contrazic, știu! Ceea ce pot să vă garantez este faptul că, niciodată nu o să vă mint. Centrul universului exista și nu exista, asta pentru că el se dilată mereu. Ca și cum tot decojești o ceapă, crezând că o să ajungi la miez, dar nu e așa. Mereu și mereu îți dai seama că nu era, de fapt, ultima coajă. Are ceapa coajă?

Așa că, până când mintea voastră o sa poată să atingă aceste note muzicale înalte, de conștiință, eu propun, sa o luăm încet. Sper că v-ați urcat la bordul frecvențelor, cum v-am sfătuit să o faceți. O să știți care frecvențe. Se numește cunoaștere intrinseacă, ea exista prin însăși existența ei, fără să fie nevoită a fi învățată. Da, totul e șmecher după ce reușiți să treceți de gaura de vierme. Se face ca în Alice în Țara Minunilor.

Octombrie

Nu vreau să îmi trăiesc viața inconștient. Vreau să o las să curgă de acolo, de sus.

Și am plecat!

Sunt cu bluza mea galbenă, scămoșată și cu umeri goi. Am umerii goi pentru că am decis să tai bluza. Mă încurca gâtul ei, era prea stufos. De altfel, multe haine am tăiat, de când mă știu. Puține am mai purtat după aceea, dar e ceva transformator și creativ în plăcerea mea de a schimba forme, încât m-am iertat, de fiecare dată. Eu sunt persoana care a tăiat ceva mai frumoasă rochie a mamei mele, crezând că nu o să observe niciodată. A observat, și cred că a fost și printre puținele dăți, când mi-am luat bătaie. Dacă rochia aceea mai exista, sigur mi-aș fi dorit să o port.

Vântul ăsta ar mușca puțin din goliciunea mea, dar mă încălzește soarele. Simt mult aici pe deal! Mult și profund! E tare bine. Aud și zgomotele orașului de jos, dar aud și freamătul naturii cu vietățile ei. Pot să mă simt pe mine, să îmi aparțin mie, mă simt rezervată și de neatins. În sensul bun al cuvântului, că e atâta blândețe pe deal, că se înclină și dracii.

Bineînțeles că mă încearcă ego-ul existenței feminine.

Oare ies bine în pozele astea?

Mă așez, îmi bag picioarele sub mine, îmi înfig căștile în urechi și aștept să înceapă. Mereu, sentimentul e copleșitor. De aici și dependența de el. Urcă pe șira spinării și îmi explodează în cap. Simt o recunoștință enormă pentru tot ce este și mă dilat puțin. Simt că țin toată lumea la pieptul meu. E al naibii de frumos, dar știu că ceea ce caut, e un pas mai în față, când le transcenzi pe toate astea. Eu caut firescul. Firescul e autentic și e mereu în momentul prezent și în imperfecțiunea de a fi.

Cobor din cer, că și așa mi-au amorțit picioarele, îmi strâng lucrurile, și mă pornesc mai sus. Mi-e frică de câinii de la stână, așa că ocolesc cât pot locul de odihnă al oilor. Regret că nu sunt bărbat, ar fi mai ușor să mă aventurez unde vreau eu, când vreau eu, dar îmi trece repede. Și bărbaților le este frică. Mă împac cu forma mea de femeie și găsesc un loc unde mă așez și stau să citesc.


Mă încearcă un sentiment de pierdere. Ca și cum aș pierd ceva de acolo, de jos, din vale. Mi-e frică că se întâmplă lumea fără mine. Pun mâna pe pământ și mulțumesc pentru momentul ăsta, de sus. Mulțumesc din chakra rădăcină, exact din centrul ei și simt că e bine. Se rotește din nou. Așa sunt sentimentele astea, trec peste mine ca și norii pe deasupra mea. Mă umbresc puțin, dar nu persistă. Soarele e prea puternic! Știu că singura constantă este schimbarea, așa ca o îmbrățișez de câte ori sunt conștientă de ea.

Aud câinii de la stână. Este momentul să mă urnesc spre casă. Fiecare la casa lui, cum s-ar zice!. Aud oile și le simt mirosul. O colină este între noi. Nu știu dacă câinii mă simt pe mine, dar eu, pățită cum sunt, de atâtea ori fugărită de ei, aproximez distanța dintre noi și mă îndepărtez. Sunt atâta de teritoriali câinii de stână.

Stau pironită în drum și scriu. Energia asta de aici e transformatoare. Când te apucă, te lași! O să mă prindă oile cu tot cu câinii lor. Nu ar fi prima dată când ne-am vedea, dar aș prefera să nu repetăm întrevederea. M-am întâlnit cu unul din ciobanii de la stâna asta, anul trecut, am aflat că-i om cu carte, dar de câinii lui tot mi-e frică.

Trei dihănii vin spre mine, lătrând, din față. M-au ajuns și m-au și încercuit, mă gândesc! Mă las în jos, semn că mă supun și că nu am gânduri de cotropire față de ei. Ei tind să înțeleagă. Aud și un glas de femeie.

Hmmm! Deci nu sunt câinii de la stână. Mai este cineva aici, cu câinii la plimbare. O doamna își cheamă câinii înapoi dar, aceștia țin să o sfideze, preferând să mă adulmece pe mine. Eu pun gunoaiele pe care le-am adunat, între noi, ca un scut. Dar, facem click, imediat! Ba mă latră, ba mă lasă să îi mângâi. Stăpâna dihăniilor își tot cere scuze și spune că nu e obișnuită să fie lume, aici sus. Eu o asigur că nu e nicio problemă, daca nu curge sânge, mai adun o sticlă de lapte aruncată și merg spre drumul meu, la vale.

Unul din câini nu se mai dă dus de lângă mine. Ne cam simpatizăm unul pe celălalt, dar suntem sfioși. El aleargă în sus și în jos, iar eu mă arăt neimpresionată. Mai las gunoaiele din mână și îl mai mângâi, dar nu ne declarăm iubirea. Doamna de sus, se vede clar, că nu o să renunțe la el, așa ușor și nu vrem să trăim o dragoste imposibilă.

Miros a bere stătută. A curs din gunoi direct pe mine. Lasă că-i bine, mai jos miroase a grătar. Soarele încălzește ca o mamă bună! Mamele sunt doar bune!

Cele trei arhetipuri feminine

FETITA, REGINA si PREOTEASA sunt trei stari, energii, perioade sau arhetipuri ale unei femei. Le vom clasifica astfel pentru o mai buna intelegere, chiar daca exista posibilitatea ca o femeie sa experimenteze mai multe arhetipuri si sa fie nevoita sa treaca prin mai multe experiente, pana cand va ajunge sa inteleaga cu adevarat cine este si sa isi insuseasca adevarata natura.

Este usor sa intelegem energia ce insoteste cuvinte precum fetita, regina si preoteasa, sa intuim dinainte, la ce vrem sa ne referim si ce arhetipuri reprezinta ele, in aceasta intelegere colectiva pe care o avem. Vom intui ca fetita este cea cu o energie usoara, prietenoasa, nevinovata, bucuroasa, dar necoapta. Si datorita acestei energii usoare si nevinovate pe care o are, de cele mai multe ori, va parea ca fiind PROSTUTA. Nu doar ca va parea, dar i se va spune si i se va arata ca este prostuta, pana cand o sa ajunga sa creada. Ea isi va pierde calitatile precum bucuria si fericirea, le va uita pentru o perioada, va crede despre ea ca nu este de ajuns.

Atunci, va aparea REGINA, ea sta la panda in subconstientul nostru si, cand FETITA atinge acea ultima treapta a intunericului din sufletul ei, care nu poate sa fie mai intunecat decat este, vorbim despre ultima treapta a suferintei, ATUNCI va fi intampinata, sprijinita si ajutata de aceasta noua stare de constiinta ce apare.

Regina vine sa apere FETITA, vine cu sabia, ea exceleaza in arta razboiului, va taia fara mila tot ce a ranit-o pe FETITA. Aici apar sentimente precum orgoliul si duritatea feminina. Ego-ul este STAPANUL, el sta la aceeasi masa cu REGINA, el o va lasa pe REGINA sa bea din cupa razbunarii, pana cand nu va mai fi nevoie, pana cand ranile ii vor fi mangaiate . Regina o va ridica pe FETITA din noroiul in care, datorita nevinovatiei sale, s-a lasat sa cada. O va lua, o va spala, o va pieptana, ii va canta la ureche cantece de vitejie, o va invata sa manuiasca sabia si sa se bucure de frumusetea pe care o are. Este mare nevoie de enegia acestei REGINE in viata noastra, pentru ca, numai aici, in aceasta situatie, orgoliul si ego-ul ne va face dreptate. Ele NU sunt componente/sentimente distructive, care sa ne transforme in fiinte egoiste si reci, ele sunt singurele posibilitati prin care FETITA capata intelepciunea REGINEI si reuseste sa se apere. Este vital ca REGINA sa nu uite niciodata ca ea este si FETITA si REGINA, nu trebuie sa isi alunge puritatea si bunatatea definitiv, trebuie sa o lase pe FETITA sa vina, atunci cand nu se uita nimeni, sa se bucure de fericirea pura pe care a avut-o candva. Pentru ca este nevoie ca aceasta fetita sa ierte tot ce i s-a facut, ca sa poata sa iubesca din nou cu un suflet curat.

Atata de bine ne este cu acesta REGINA la conducere, dupa toata suferinta indurata ca, uneori ramanem toata viata noastra blocate in acest arhetip.

Daca trecerea de la FETITA la REGINA se face mai usor si natural, atunci cand nu se mai poate indura mai mult decat s-a indurat deja, trecerea de la REGINA la PREOTEASA presupune o stapanire de sine si o cunoastere pe care, de multe ori, noi femeile, nu suntem dispuse sa o cautam.

ACESTA este momentul in care si inima si mintea se trezesc, impreuna vor fuziona si vor cucerii ADEVARUL.

Vorbim despre cunoastere si iubire, impreuna dansand in eterna creatie.

In acest punct, REGINA trebuie sa lase sabia, sa ii dea voie FETITEI sa revina cu blandetea si nevinovatia ei si impreuna, sa o trezeasca pe PREOTEASA.

PREOTEASA este dincolo de orice este lumesc si pamantean, ea este FERMA, ABSOLUTA, SI IUBITOARE. Cand apare ea, toate celelalte existente mutesc, energia ei este insasi energia primordiala, este mama, fetita, regina si intreaga existenta la un loc. Ea este legatura noastra cu celelalte universuri, cu divinitatea, cu insasi CUNOASTEREA, ce a existat de la inceput si o sa fie MEREU.

Energia ei vindeca, in prezenta acestei existente blande exista atata cunoastere, incat toti vom fi capabili sa o recunoastem, simpla ei prezenta ne va transforma pe noi, ne va conecta la fiinta noastra launtrica. Ea ne ajuta, ne iubeste si ne ghideaza, cu ea dispare orice fel de nevoie de a ne ascunde sau de a ne proteja. REGINA, menita sa apere si sa protejeze isi va pierde din drepturi, acum totul este hranitor, nu mai simtim nevoia sa ne protejam.

Cand o sa ne insusim si acest ultim arhetip al PREOTESEI in viata noastra, inseamna ca ne-am introdus in ABSOLUT. Ea este singura care poate sa il stapaneasca, sa si-l insuseasca, sa fie acea mistica energie tamaduitoare.

Cele trei ARHETIPURI ar trebui sa danseze impreuna in viata noastra, jucandu-si rolul atunci cand este nevoie de el. Nu vom vrea sa fim mereu PREOTEASA inteleapta, vom simti nevoia sa fim fetita nevinovata si necunoscatoare care vrea sa experimenteze, sa rada, sa fie libera. De asemenea, vor exista cazuri in care trebuie sa ii dam voie REGINEI sa vina sa taie cu sabia ei, dupa ea urmand sa vindece PREOTEASA si sa iubeasca din nou FETITA. Este vorba despre o alchimie feminina pe care, din pacate, nu ne-o transmite nimeni in mod direct, pentru ea trebuie sa ai urechile fine si sa prinzi talcul povestilor, miturilor si superstitiilor, folclorului, starilor de transa sau viselor din copilarie si pe care, doar experienta de zi cu zi o sa ne-o faca cunoscuta formand un psihic nedivizat.

Instincul si intuitia o vor lasa pe femeie sa stie exact cand trebuie sa fie una, cand trebuie sa fie cealalta sau cand o sa fie nevoie sa fie toate trei.

fbt

Iertarea

Sunt atat de multe lucruri pe care NU le-am iertat de-a lungul timpului, fie ca sunt dezamagiri aduse de altii, propriile noastre neiertari sau scuzele acelea, pe care ai vrut sa le spui, dar nu ai stiut cum, nu ti-ai dat voie sa fii vulnerabil si nu le-ai mai spus niciodata. Toate le-am inchis undeva, in adancurile psihicului, sufletului si subconstientului nostru. Fie ca vrem sau nu, viata pe care o traim, o traim in acord cu totalitatea acelor emotii incastrate in fiinta noastra. Este ca o groapa de gunoi pe care o purtam cu noi.  

Iertarea nu este despre ceva din afara noastra, este despre capacitatea noastra de a da drumul unor emotii, care au fost provocate de persoane din exteriorul nostru, dar emotiile sunt ale noastre. Iertarea aduce dupa sine o eliberare, iar eliberarea aduce vindecarea psihicului. Vindecand un pic din noi, vindecam un pic din suferinta colectiva. Suferinta, la care toti ne raportam si de care suntem influentati, fie ca vrem sau nu, fie ca suntem constienti sau nu! Suntem intr-un proces continuu de vindecare individuala cu sfarsit intr-o vindecare colectiva.

In felul acesta, incercam sa nu mai fim sclavii unor suferinte si experiente neplacute, pe care le-am tot purtat cu noi.

Vindecam la nivel subtil atunci cand, cu ajutorul mintii, constiinta aduce in prim plan necesitatea vindecarii unei suferinte prin rationalizarea, acceptarea si cunoasterea exacta a ceea ce vrem sa vindecam. De obicei, in aceasta faza, oamenii fiind constienti de urmarile negative pe care NEvindecarea si NEiertarea unei fapte le-au avut in vietile lor, nu mai vor sa fie conditionati de ele.

Cel de al doilea nivel de iertare, care este foarte subtil, coboara si patrunde adanc in psihicul individului, incat are capacitatea sa recunoasca si sa inteleaga toata ramnificatia suferinteti respective si, se detasaza de ea, recunoscand fata de sine, ca emotia suferintei este separata de ceea ce este el. Este vorba de o constiinta pura care patrrunde adanc si delimiteaza clar, emotia de persoana care o simte.

Primul nivel se face printr-un proces care implica ratiunea si se face treptat, individul neintelegand mereu toate implicatiile pe care un astfel de proces le poate aduce. Cel de al doilea, se face de la sine, atunci cand individul ajunge la un anumit grad de evolutie si deschidere spirituala.

In fel acesta, avem o idee despre gradul si capacitatea noastra de a ierta, de a vindeca, de a ne elibera, de tot ce nu ne mai foloseste si, ne putem raporta la aceste niveluri, ca si la adancimile unui ocean. Intr-o actiune practica de iertare, putem sa vizualizam aceste doua niveluri, intelegand mai usor faptul ca, cu cat ne vom scufunda mai adanc si vom ierta mai mult, cu atat vom elibera mai mult.

Natura ne aduce si ne invata, prin insasi dainuirea existentei sale, intelepciunea vindecarii!

Prin IERTARE putem sa vindecam si sa eliberam energia suferintei si a durerii pe care am simtit-o la un moment dat, pe care nu am stiut cum sa o tratam. Ascunzand-o, am incastrat-o cat mai adanc in noi, ca sa nu o mai simtim. Si, cel mai adesea, ii lovim pe cei dragi, fara sa vrem, exact acolo unde am fost noi raniti. Aceasta lovire, pe care le-o aducem celor din jur, este o forma de refulare a durerii, emotiei distructive pe care o avem.

Iertarea unui fapt se face in toate cele trei zari ale existentei lui. Iertam situatia si fapta in sine (ca s-a intamplat), ne iertam pe noi, ca am fost parte in situaia respectiva si ca nu am stiut cum sa reactionam, iertam persoana care a provocat in noi suferinta. Incercam sa iertam toate componentele care au luat parte.

Vindecarea constienta a unui emotii distructive, va aduce la suprafata, dupa sine, alte aspecte care se vor vindecate, astfel, se descongestioneaza in noi, parti, pe care le-am inchis si le-am blocat si, pe care nu stim ca le avem, cum ar fi: creativitatea, iubirea de sine si de ceilalti, emaptia, umorul, etc.

At the end of pain is success!

In order to heal we need to feel!

Calatoria de la fetita cuminte la femeia neascultatoare

Intr-o dimineata, te-ai trezit si ai constientizat ca nu trebuie sa mai fi o fetita cuminte.

Ai simtit nevoia sa te transformi intr-o femeie neascultatoare. Este un paradox, pentru ca nu vorbim aici de aspectul neascultarii, din dorinta de a fi rea sau impotriva lumii. Pur si simplu, incepi sa te asculti pe tine, esti neascultatoare cu privire la rolul pe care l-ai jucat pana atunci. Tu, nu mai esti supusa scopului tau de a te face placuta, de a obtine anumite calificative, de a te comporta intr-un anume fel, ca sa fii iubita si acceptata. Fiinta ta, striga atat de tare din interior spre exterior, incat, in sfarsit, nu mai simti nevoia sa o reprimi. O lasi sa existe si, pentru prima data, you behave accordingly with your core…

Calatoria de la fetita cuminte la femeia neascultatoare nu este o razvratire, o lupta sau un moft. Nu este o criza prin care trece o femeie, nu este o rautate sau o impotrivire la tot ceea ce ea a fost pana atunci. Nu se intampla cu trambite, este o trezire usoara a unei energii subtile ce porneste direct din centrul existenteti noastre, ne vorbeste despre capacitatea de a ajunge sa fim deschisi si iubitori fata de propria persoana si fata de toata existenta, fara sa ne mai raportam la ego, frica si nesiguranta. Nu, nu spun ca aceste trei componente aduse in discutie, vor disparea, in totalitate din viata ta. Spun doar ca, pentru prima data in viata, ai ajuns sa le cuceresti si, ai vazut cum este sa nu te mai controleze existenta lor.

Daca ai experimentat, chiar si pentru o secunda capacitatea pe care o ai, de a iubi neconditionat tot ceea ce te inconjoara, fara sa mai depinzi de reactiile, actiunile si faptele exterioare tie, ai gustat, putin, din placinta a ceea ce inseamna LIBERTATE. Am ales cuvantul Libertate, pentru ca, in aceste momente, cand scriu, mi se pare cel mai eliberator, dar, putea sa fie, la fel de bine inlocuit de: DRAGOSTE, COMPASIUNE, UNIVERS, SPIRIT, DUMNEZEU, CONSTIINTA DIVINA…etc.

Femeia neascultatoare experimenteaza dragostea, libertatea si compasiunea de a fi. Ii sunt intrinseci aceste stari, sunt partile ei launtrice, proprii si esentiale, ele exista prin ele insele. Este ca si cum, pentru prima data in viata, ajungi acasa! De aici incolo, totul are un sens si un curs dictat de un ritm si o energie care iti este familiara si in care ai totala incredere, pentru ca simti ca este parte din tine.

Subit, nu conteaza daca ploua sau daca este soare afara, daca cineva iti valideaza existenta sau nu, daca cineva te aproba sau nu, daca cineva te iubeste sau nu. Conditiile exterioare nu te mai controleaza, traiesti in functie de forul tau interior. Bineinteles ca vom experimenta, in continuare, emotii, umbre, frici si nesigurante. Dar nu ne vor mai controla. Ele vor aparea pe radarul nostru intern, ca sa ne arate o anumita situatie pe care, inteligenta existenteti noastre considera ca trebuie adusa la suprafata.

Calatoria de la fetita cuminte la femeia neascultatoare descrie un anumit prag de trezire spirituala, nu este menit sa se refere doar la femei, dar punerea in contradictoriu a celor doua (fetita si femeia) in acest text, vrea sa provoace si sa patrunda dincolo de cotidianul existentei noastre.

Realitatea imediat urmatoare realitatii mele si sufletul captiv

Realitatii noastre, de aici, de pe Pamant, ii urmeaza alte realitati (dimensiuni), care se suprapun, se intrepatrund si comunica unele cu altele sau nu! Capacitatea noastra de atingere a lor, de a interactiona cu energiile din aceste alte realitati, se face in functie de multe aspecte. In general, de vibratia noastra si de gradul in care suntem constienti de aceste alte dimensiuni care ne sunt, uneori, la un deget distanta. Da, stim cu mare convingere ca ele sunt, simtim putin din stralucirea lor, dar nu avem o certitudine concreta a lor, nu putem sa argumentam sau sa dovedim existenta lor. Daca in noi este lumina, o sa avem acces la realitati stralucitoare, daca in noi este nimic, o sa stim ca dincolo de noi nu mai exista nimic, ca suntem singuri aici ( in Univers), daca in noi este intuneric, o sa descoperim realitati intunecate.

Este atat de simpul, da!

Deci, realitatii acesteia a noastre, ii urmeaza o alta realitate (dimensiune), unde se intalnesc lucrurile fara fond, e vorba de a doua treapta, in sus, spre alte existente.

Acolo mi-am gasit sufletul pierdut! Ceva trebuie sa ma fi suparat sau dezamagit foarte tare, ca sufletul mi-a fugit acolo si nu a mai stiut sa se intoarca, in realitatea mea curenta – materiala!

Acolo este cald, frumos, plin de creaturi plutitoare, ape primordiale ce clipocesc in pace, este o mare tihna. Este divin! ..Este mai apropae de DIVIN! Ideile, emotiile, spiritele si duhurile stau precum baloanele cu heliu, plutesc fara sens si fara viata, asteptand sa fie aduse in realitatea noastra.

Am facut aceasta paralela a realitatilor, ca sa se inteleaga scindarea, ruperea in doua, a ceva ce nu poate sa functioneze, decat impreuna. Omul si sufletul!

Sufletul unui om trebuie sa fie mereu cu el, ca sa se poata manifesta. Aduceti-va sufletul acasa, inainte de orice, pentru ca doar cu ajutorul lui putem sa fim. Poate l-ati lasat intr-o alta lume, in povestile frumoase ale copilariei, la un fost iubit sau iubita, poate sta in amintirea aceea fericita pe care ai avut-o candva si, pe care nu vrei sa o uiti, niciodata. Oricat de dureroasa si neplacuta va este realitatea, sufletul trebuie sa fie cu voi, trebuie sa il intregim, ca sa se poata manifesta.

Ne furam din suflet unii altor, intentionat sau nu. Uneori, ni-l dam de bunavoie!

Mereu am fost o idealista, o persoana empatica, hipersensibila si, pe alocuri, bizara. Daca un fluture bate din aripi, frumusetea gestului poate sa ma emotioneze profund, dar si reversul emotiei trezite de bataia aripilor fluturelui, este la fel de puternica. Persoanele construite asa, au, de obicei, o lume a lor, in care se refugiaza, isi trag, cum s-ar zice, sufletul acolo. Comunicarea lor cu partea spirituala, cu Spiritul lor, se face usor. Indivizii de acest gen traiesc foarte mult la nivel spiritual, uitand ca sunt aici, pe Pamant, ca sa experimenteze, sa traiasca, sa manifeste, sa transforme forma gand in lucrul material. Ce vreau sa spun, este faptul ca Sufletul, nu este Spirit si ca, nu este de ajuns sa traiesti din Spirit.

Si, multe lucruri nu prea ai cum sa iti doresti cand esti asa scindat. Preferi sa ti se spuna ce trebuie sa faci, traiesti in functie de altii, puterea ta nu mai este la tine. Iti este usor sa diferentiezi binele de rau, dar cu ce folos?

Viata nu trebuie sa ne fie minunata, trebuie doar sa fie plina de sens, sa vrem sa fim, sa vrem sa stim, sa cunoastem, sa vedem, sa ne bucuram, sa iubim si sa fim iubiti, sa ne revoltam, sa iertam, sa fim raniti, sa ne reparam si sa vrem sa simtim din nou. Viata nu trebuie sa ne fie statica, viata nu trebuie sa treaca pe langa noi. Trebuie sa ne dam puterea sa fim, sa fim asa cum suntem. Da, exact asa cum suntem, aici si acum, diferiti si cu nevoi diferite!

Atât de simplu -Corpul meu 1

Nu m-am gândit niciodată la corpul meu ca fiind un organism viu, separat de mintea și conștiința mea! Am fost egoistă și, de acolo de sus, din superioritatea minții mele, m-am uitat în jos la el și l-am criticat, cu tot ce nu mi-a plăcut. Ba, unde zici, l-am comparat cu alte corpuri, l-am supus la multe abuzuri, de toate felurile și l-am privat de altele necesare lui. Asta pentru ca am trăi doar în mintea mea și, de corpul meu, un organism viu, care a venit cu sensibilitățile, calitățile, slabiciunile, formele și neajunsurile lui, nu am mai ținut cont. Am vrut să il schimb, să il modific, (încă mai vreau), sa il lungesc pe alocuri, să il fac să fie mai suplu prin alte părți, să îi schimb culorile. M-am comportat cu el ca o fetiță răzgâiată și am arătat cu degetul spre alte corpuri pe care le consideram perfecte, critincându-l … tu de ce nu poți să fii așa, noi de ce trebuie să fim AȘA!

S T O P!!! Îmi pare rău, îmi cer scuze și PROMIT să încerc să găsesc un echilibru între ce vreau eu (mintea) și ce poți tu (corpul)!

Promit să încerc să te accept așa cum ești, să te iubesc, să te prețuiesc, să te venerez și, orice modificare pe care o să ți-o aduc, o să fie echilibrată, cercetată și, să fie făcută pentru că avem nevoie de ea amandoi: eu, mintea mea și eu, corpul meu!

De multe ori, mintea mi-a fost neagră și săracă în iubire și înțelegere, nu a fost capabilă să îmi iubească corpul sau l-a iubit cu măsură, pentru că nu am degetele destul de subțiri, ochii destul de mari și genele sunt prea scurte. Sânii sunt prea mici, tălpile prea mari, am prea multe fire albe, m-am judecat pentru faptul că îmi trebuie mai multe ore de odihnă față de alte corpuri!!! L-am ținut la soare, i-am dat prea multă hrană, m-am supărat când am vazut că a început să crească ca o pâine pusă la dospit.

Între timp, corpul meu m-a purtat peste tot, m-a anunțat când mi-a fost foame, sete sau frig, m-a ținut în viață dându-mi semnalele de care am avut nevoie, ca să știu ce se petrece în interior. A procesat hrana, a baut apa, s-a bucurat de micile rasfățuri reușind, prin puținul pe care i l-am oferit, să trimită o senzație plăcută către mintea mea de fiecare dată. Împreună, am simțit și creat senzații noi, am recunoscut miresme de mult uitate, am transmis prin toate simțurile, emoții către creier și așa am descoperit intnsități noi ale sentimentelor.

Corpul este ca un pian, la care trebuie să știi să cânți, ca să scoată notele potrivite! Corpul este contactul nostru cu lumea din jur, instrumentul de cunoștere, canalul prin care informațiile sunt transmise minții noastre.

Promisiune către corpul meu:

O să încerc să te cunosc mai bine, să pot să te înteleg mai bine și să ajung să te accept și, cu timpul, să te iubesc așa cum trebuie. Dar, pentru început, tot ce pot să fac este să te ascult, să îți accept reacțiile, să nu le mai ascund, sperând că o să treacă, să vad ce nu este bine pentru tine și să te iau exac așa cum ești. Suntem amândoi în asta, hai sa ne simțim bine în pielea noastră, alta nu o să primim!

Te iubesc...

Vremea nostalgiei este vremea LINISTEI din viitor

Există amintiri ce ne cheamă înapoi. Este nostalgia din copiii ce am fost cândva, ce stau în trecut și ne așteaptă, unul lângă celălalt, rânjind la noi din tablouri de mult uitate, așezate în cui, pe un perete din subconștient.

Timpul avea rabdare cu oamenii, cândva!

Un vălătuc de atingeri ușoare, strângeri de mână, sărutări calde, unghii înfipte în carne, zgârieturi si adulmecări languroase. Sunt semne care ne spun că ne-am săturat să atingem doar suprafețele digital luminate ale gadgeturilor. Știm că suntem din nou dispuși să simțim texturi de piele sub palmele noastre, să simțim miros de fum și mosc, să vedem lumină naturală, să distingem gusturile anotimpurilor fără frică, să mirosim liniștea vieții.

Așteptăm tihna zilelor în care totul este ușor și simpul și, de la sine! Nu vrem să fim ventilați, vrem să simțim căldura în oase.

Mintea colectivă iși schimbă direcția. Într-o beatitudine neodihnită lume de sus se întâlnește cu lumea de jos și dănțuiesc în primele raze de soare ale dimineții , în fulgii de zăpadă pe care îi aduce amiaza sau în vântul ce va sufla o dată cu lăsarea nopții. Pe toate le vom primi în tihna unei noi normalitați. În această tihnă vom permite dansului, euforiei și încântării zilelor de vară să mângâie cu ale lor dezmierdări blânde o piele ce știe să se bucure de toate anotimpurile.

Cunoașterea ne va reorienta de la nesfârșita competiție dintre noi, la plăcerea simplă de a trăi. Vrem să simțim și să fim, nu să avem! Lumea este bună, este o nouă ordine vie, iar omul este în armonie cu ea, cu lumea. Conștiința colectivă se zguduie și renaște, umanitatea își cântă muzica sufletelor libere și neîngrădite. În noi o să găsim mai multă poftă de dragoste, de bucurie și de visare.

Astfel, oamenii au învățat să aibă răbdare cu timpul iar tehnologia să ne facă viața mai ușoară, lăsându-ne mai mult timp la dispoziție să putem să discernem între bine și rău!

Sfârșit!