Ma cheama marea la ea?


M-am trezit exact inainte de ivirea zorilor. In camera era inca intuneric. Afara, orasul incepea sa se trezeasca. Mie imi era frig, eram traspirata si ma simteam ca o pisica tocmai imbaiata. Oare din aceasta cauza m-am trezit? Ma ridic din pat si imi dau seama ca ma doare stomacul, ma arde, mai exact. Aaaa, tu erai, draga stomac? Bine te-am gasit ! Nu puteai sa astepti pana dimineata?

Ma duc sa iau o pastila de pe masa din bucatarie. Asa zisa bucatarie, care seamana cu o magazie, este inca in constructie, cu praf, fara sa fie zugravita sau sa avem parchetul pus. Imi iau o geaca pe mine si papucii si merg prin intuneric  pana la bucatarie.  Imi dau seama ca este grav cu stomacul in aceasta dimineata. Mai bine iau doua pastile, sa stiu o treaba. Geamul de la  bucatarie  ma lasa sa vad zorile, undeva departe, in spatele dealului. De aici, de unde locuim acum, sunt mult mai constienta de faptul ca orasul acesta este incercuit de dealuri.  Imi da o stare de pustietate, nu  stiu de ce! Constienta ca o altfel de stare trebuie intampinata din timp, o iau prin surprindere si incerc sa imi induc o stare de fericire. Uite ca functioneaza, ce frumos este acum, rasaritul soarelui imi aduce aminte de mare. Marea este plina de iubire. Ea stie sa patreze toate povestile de iubire si le povesteste pe rand celor care vin sa o viziteze.  Stie ce inseamna sarutari pasionale,  iubiri scurte si de neuitat, priviri inflacarate intre iubiti, impreunari ferecate cu iubire intre tineri nebuni, dar indragostiti. Da, da, da …de asta am nevoie.

Cand eram mica credeam ca eu sunt omul muntelui, vroiam sa fiu ca tata, caruia ii placea muntele si nu marea. Pana cand ai mei  m-au dus la mare. Cand am vazut-o, m-am pierdut in imensitatea ei. Eram o copila, dar m-a fermecat, era asa mare si nesfarsita. De atunci, avem o relatie apropiata. Ea ma relaxeaza, ma face fericita chiar daca nu sunt, ma rasfata, ma iubeste si, cateodata, schimba lucruri de neschimbat. Toti avem povestile noastre la mare, nu? Am fost la mare si iarna. Am vrut sa o vad cum se desfasoara ea pe timp de iarna, cand nu este asa de vizitata. Mi-a placut enorm.

Mirosul marii are un efect extraordinar asupra creierului meu. Daca ma las in voia lui pot plange de fericire. Si tin sa specific, imi pace la nebunie si mirosul Marii Negre. Nisipul, care imi arde talpile ma bucura nespus, cartile citite pe plaja sunt delicioase, oamenii intalniti la mare sunt frumosi. Chiar daca nu stiu sa inot, pentru ca mi-e frica ca de naiba, sa nu ma inec, eu recunosc undeva in corp si senzatia de inot. Poate, in alta viata stiam sa inot perfect sau am fost un peste :).

Soarele, marea si plaja sunt cea mai buna terapie pentru sufletul oamenilor.

M-am trezit din visarea mea cu ochii deschisi si am observat ca soarele tocmai se ridica pe cer. Stomacul nu ma mai durea. M-am indreptat spre camera, iar in drumul meu spre usa am dat cu capul intr-un bec sustinut de un fir, atarnat prin bucatarie. V-am spus ca  bucataria asta inca nu are forma? Am reusit sa ma strecor in pat fara zgomot si am adormit, dar nu inainte sa implor Divinitatea sa faca cumva sa ma ajute sa ajung la mare.

Doamne, Doamne…te rog..chiar si o zi!

20150131_134941

 

DCIM114GOPRO

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s